Canon de rugăciune către Îngerul Păzitor al vieții omului
Stih: Sfinte îngere păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru mine păcătosul.
Pe tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit și folositorul și îndreptătorul vieții mele, pe care te-am dobândit de la Dumnezeu, te laud, dumnezeiescule înger al lui Dumnezeu, Cel atotstăpânitor.
Vrând ca toți oamenii să se mântuiască, Cuvinte, ai pus pe sfinții îngeri îndreptători și luminați povățuitori oamenilor, care ne povățuiesc pe noi la frica Ta.
De noaptea cea întunecată fiind cuprins și cu negura cea deasă a patimilor fiind acoperit, cu lumina pocăinței luminează-mă, îndreptătorule, folositorule și păzitorul meu.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Potop cu tină și întuneric de gânduri rușinoase întru mine izvorăsc, despărțind de la Dumnezeu mintea mea, pe care usucă-le, ajutătorul meu.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Tu ești, Stăpână, liniștea și adăpostirea celor învăluiți în marea păcatelor. Pentru aceasta alerg către a ta adăpostire, fiind învăluit cu viforul a multe feluri de patimi.
Cântarea a 3-a:
Ființă am din amestecătură de pământ, de tină și țărână, pentru aceasta de pământ m-am lipit. Ci,o, folositorul meu, îndreptătorul și izbăvitorul meu, întoarce dorirea mea către cele cerești.
Ziua și noaptea, cu faptele mele cele rele, te amăgesc, te mâhnesc și te întărât; dar te rog nu sta departe de mine, ci ajută-mă spre a mă îndrepta.
Supus sunt grijii și mâhnirii, că nepocăit și neîndreptat petrec. Pentru aceasta dăruiește-mi să mă pocăiesc cu adevărat și să te bucur pe tine, păzitorul meu.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Cel ce vezi fața cea de nevăzut a lui Dumnezeu, Care șade în ceruri și Se uită pe pământ cu gândul și-l face pe el de se cutremură, pe Acela roagă-L să mă mântuiască; sfinte îngere.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Minte, cuget și cuvânt, harul lui Dumnezeu am luat, ca, pe Stăpânul cunoscând, cu fapte bune să-L cinstesc; iar cu patimile ocărând harul, pe Stăpânul am defăimat, Stăpână, miluiește-mă.
Păzitorul sufletului și al trupului meu, cel ales mie de la Dumnezeu, dumnezeiescule înger, urmând lui Dumnezeu, treci cu vederea, preasfinte, toate greșelile sufletului meu celui ticălos și mă izbăvește de cursele cele de multe feluri ale înșelătorului și fă milostiv pe Dumnezeul tuturor, ca să-mi dea iertare la judecată.
Cântarea a 4-a:
Neaducându-mi aminte, Mântuitorule, de înfricoșătoarea judecată la care am să stau înainte și să dau răspuns pentru tot lucrul și cuvântul, nici gândindu-mă la moartea cea fără de veste, sunt neîndreptat; dar tu, îndreptătorul meu, nu mă lăsa pe mine.
Cu deadinsul toată răutatea am plinit din tinerețe și n-am încetat a te amărî pe tine, apărătorul meu, cu cuvinte și cu fapte fără de lege; nu te mânia dar, ci mai așteaptă, înțelepțindu-mă, luminându-mă și întărindu-mă.
Urmând îndelung-răbdării Cuvântului lui Dumnezeu, Care a venit ca să cheme pe toți păcătoșii la pocăință și așteaptă îndreptare de bunăvoie și nu face silă și tu, îndreptătorul meu, spre mine cu îndelungă-răbdare petreci.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Departe de la Dumnezeu păcatul m-a lepădat pe mine, netrebnicul rob; dar Stăpânul meu, Iisus, m-a primit cu milostivire și m-a făcut al Său; iar eu, lepădând atâta har al Lui, te scârbesc încă pe tine, îngerul lui Dumnezeu.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Cu adevărat Domnul S-a făcut împărat, cu împărăție care nu cade și precum psalmistul grăiește, S-a îmbrăcat din tine, Maica lui Dumnezeu, întru preafrumoasă podoabă, în trup sfânt, cu care a luat moarte și a surpat împărăția ei.
Cântarea a 5-a:
Pe tine păzitor câștigându-te, împreună-petrecător și împreună-vorbitor, sfinte îngere, păzindu-mă, cu mine călătorind,împreună-locuind și cele de mântuire înainte pururea punându-le, ce iertare voi lua, necunoscător fiind?
Cu multă îndrăznire stând înaintea scaunului Atotstăpânitorului și împreună dănțuind, la împăratul făpturii roagă-te, ajutătorul meu, să-mi dea iertare de răutățile mele cele multe.
Muncile și chinurile care mă așteaptă mai înainte văzându-le și de împietrirea, nebunia și orbirea mea făcându-ți-se milă, suspini și te tânguiești și te întristezi, fiind plin de mâhnire, izbăvitorul meu.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Nici într-un ceas, nici într-o clipă sau și mai puțin decât aceea, nu te-am lăsat pe tine, păzitorul și făcătorul meu de bine, să te bucuri de mine și să te veselești și să salți, fiind eu pururea stricat cu păcatele.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Prunc nou S-a arătat Cel necuprins cu mintea, din tine, ceea ce ești cu totul fără prihană, Cel ce a pus pădurile cu hotar și munții cu așezământul cunoștinței, Cel ce numără mulțimea stelelor și picăturile de rouă și schimbă suflările vânturilor.
Cântarea a 6-a:
Păzindu-mă și oștindu-te împrejurul meu și întorcând înapoi pornirile diavolilor și năvălirile lor cele în chipurile fiarelor, nu înceta, păzitorul meu, pururea a le depărta de la mine, că pe tine te am cald folositor.
Cel ce ești mir scump și cu bună mireasmă, nu te scârbi de întinăciunea mea, nu te depărta de la mine până la sfârșit, ci fii mie păzitor pururea nedepărtat, că și soarele, trecând peste locurile cele întinate, nu se întinează.
Pe cel ce a acoperit cu ape prin cuvânt cele mai pe deasupra ale Lui, roagă-L, folositorul meu, ca să-mi dea har a izvorî picături izvorâtoare de lacrimi, ca prin acelea să se curățească inima mea și să vadă pe Dumnezeu.
Netrupește, ca cel ce ești curat și fără de materie, stând înaintea Celui curat și fără materie și câștigând multă îndrăznire și apropiere către Dânsul, pe Acela roagă-L cu deadinsul să dăruiască sufletului meu mântuire.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Înfruntarea și rușinea să acopere fețele vrăjmașilor cele întunecate, rușinoase și întinate, când se va despărți de trup sufletul meu cel smerit și să-l acoperi, îndreptătorul meu, cu aripile tale cele luminate și preasfinte.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce ești mai sfântă decât sfinții îngeri și mai presus de heruvimi și de serafimi, mintea mea cea târâtoare pe pământ și de cele pământești râvnitoare, mai presus decât pofta cea pământească și trupească o arată, ridicând-o de la pământ către dragostea cea cerească.
Condacul:
Slujitorul lui Dumnezeu și păzitorul meu cel preaales, petrece pururea împreună cu mine, păcătosul, izbăvindu-mă de toată facerea de rău a diavolilor; dar te rog, îndreptează-mă la cărările cele dumnezeiești, silindu-mă, spre viața cea nestricăcioasă.
Cântarea a 7-a:
Mulțimile cele întunecate ale tâlharilor celor nevăzuți, ce cad împrejur asupra mea, care caută să atragă și să răpească sufletul meu, nu lipsi izgonindu-le cu sabia ta cea de foc, ca un puternic, ajutătorul meu.
Când va vrea să mă judece Judecătorul și Dumnezeul meu și să mă osândească pe mine, cel osândit de cunoștința mea, mai înainte de judecata aceea, nu mă uita pe mine, povățuitorul meu.
Avându-mi eu trupul mamă, iar tina tată și țărâna strămoș, prin înrudirea cu acestea, la pământ neîncetat caut; ci dă-mi ajutătorul meu, ca fără frică să mă uit vreodată și în sus la frumusețea cerului.
Ca cel ce ești frumos prin frumusețea dulce, plăcut și cu minte strălucitoare ca soarele, luminat să-mi stai înainte cu veselă față și cu privire lină, când mă vei lua de pe pământ, îndreptătorul meu.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Pentru milostivirea milei și pentru multa mulțime a iubirii de oameni, să mă acoperi pe mine cu acoprământul aripilor tale când voi ieși din trup, păzitorul meu, ca să nu văd fețele urâte ale diavolilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce ești poartă cerească și ușă de mântuire și scară înțelegătoare, pe care Dumnezeu S-a pogorât și om S-a suit, cu îndurările tale, curată, învrednicește-mă de împărăția cerurilor pe mine, robul tău.
Cântarea a 8-a:
De șapte ori cuptorul, chinuitorul haldeilor l-a ars nebunește pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia mântuiți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
După Dumnezeu pe tine te-am luat de la Dumnezeu folositor, povățuitor, ajutător și apărător, prea sfinte îngere. Pentru aceasta nu înceta, te rog, povățuindu-mă, îndreptându-mă și învățându-mă să fac cele cuvioase și să-mi luminezi mintea până ce mă vei înfățișa mântuit înaintea lui Hristos.
Când se vor pune scaunele și cărțile se vor deschide și Cel vechi de zile va ședea și oamenii vor fi judecați și îngerii vor sta înainte și pământul se v clătina și toate se vor înfricoșa și se vor cutremura, atunci arată spre mine iubirea ta de oameni și mă izbăvește de gheenă, pe Hristos îmblânzindu-L.
Acum în chip nevăzut mă înconjură, ca niște albine fagurele, urâtorii de Dumnezeu și pierzătorii diavoli, ca niște păsări răpitoare, ca niște vulpi viclene și ca niște mâncători de cruzime; ca păsările cele mâncătoare de stârv, împrejurul meu zboară; acoperă-mă, păzitorul meu, precum își acoperă vulturul puii săi.
Dă-mi izvoare de lacrimi, ca să curgă neîncetat din ochi din destul, care să mă spele pe mine tot, din creștet până la picioare, ca, îmbrăcându-mă în haina pocăinței, cea mai albă decât zăpada, să intru în cămara lui Dumnezeu, pe tine cinstindu-te apărătorul meu.
Casă lui Hristos fiind inima mea, prin patimi, viață de ființe necuvântătoare am urmat. Ci mă întărește, ajutătorul sufletului meu, curățește viața mea, tămâiaz-o și stropește-o cu miresme și cu miruri de rugăciuni și de curăție, ca să fie iarăși casă lui Hristos cu bun miros.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Îndreptătorule, păzitorul meu, folositorul și izbăvitorul meu, păzitorul ticălosului meu suflet, când mă va scula din pământ la judecată înfricoșătorul glas al trâmbiței, atunci aproape de mine să stai, blând și vesel, cu nădejdea mântuirii depărtând de la mine frica.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Cu nemărginirea bunătății în dar mă miluiește, ceea ce ai născut Izvorul milostivirii, că vrednic de milă sunt, dar nu am ce să-ți aduc ție, că bunurile mele nicicum nu-ți trebuie, ca ceea ce ai zămislit nespus pe Dătătorul de bine și Mântuitorul lumii, ceea ce ești plină de har.
Cântarea a 9-a:
De-a dreapta sufletului meu celui ticălos să te văd stând, luminat și blând, pe tine,ajutătorul și folositorul meu, când va ieși din mine cu anevoie sufletul meu și izgonind pe amarii vrăjmași care caută să mă apuce.
Ca un dumnezeiesc slujitor al lui Dumnezeu, care faci vrerile Lui cele dumnezeiești, ai multă îndrăznire către Dânsul, sfinte îngere. Pentru aceasta, cu căldură roagă-L pentru mine, ca, mântuindu-mă prin tine, să te laud folosind și acoprământul tău.
În toată viața mea, prin multă deșertăciune trecând, de sfârșit m-am apropiat; ci te rog, păzitorul meu, fii mie ajutător și apărător nebiruit, când voi trece vămile judecății.
Greșelile minții mele, rătăcirile, jefuirile, răutățile și cugetele cele de rușine ale gândurilor celor necurate și spurcate, nu înceta, ajutătorul meu, a le întoarce în gânduri bune și în cugete roditoare de focul umilinței.
Iisuse, Unule-Născut, Preabunule, biruiește cu milostivirea Ta mulțimea cea nemăsurată a răutăților mele, cu rugăciunile cele dumnezeiești ale slujitorului Tău cel fără de trup, pe care l-ai pus mie păzitor din pruncie, ca un iubitor de oameni.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh
Toată nădejdea mea de mântuire, după Dumnezeu, spre tine am pus-o, păzitorul și purtătorul meu de grijă și apărătorule; fă rugăciune neîncetată la Dumnezeu pentru mien, luând împreună-rugători și ajutători cetele îngerilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor . Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Înalță fruntea creștinilor și surpă întărâtările păgânilor, Născătoare de Dumnezeu, mântuind nebiruită turma ta aceasta, întru care numele tău cel mare și mult cinstit este lăudat și mărit cu credință.
Stihirile:
Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai fără mijlocire înaintea Sfintei Treimi, nu înceta a te ruga pentru mine, robul tău.
Ca cel ce ai luat tărie de la Dumnezeu a păzi sufletul meu, nu înceta, cu acoperământul aripilor tale, a-l acoperi pe el pururea.
Har fie lui Iisus, Cel ce te-a dat pe tine mie, păzitor sufletului meu și armă asupra vrăjmașilor mei, de Dumnezeu cinstitule înger.
Învrednicește-mă și pe mine să dobândesc împărăția cea de sus a lui Dumnezeu, ca împreună cu să cânt cântarea Sfintei Treimi.
Slavă Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt
Lumină a doua tu ești, după Dumnezeu, o, păzitorul meu; nu înceta a-mi ajuta ca să văd și eu lumina Dumnezeirii cea în trei străluciri.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!, a Născătoarei de Dumnezeu:
Stăpâna îngerilor și a oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, nu înceta a ruga, Fecioară, pe Fiul tău pentru mine, robul tău.
Rugăciune către sfântu înger păzitor
Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și la vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc diavolului celui viclean, ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumnezeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ticălos, iartă-mi toate cu câte te-am scârbit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi. Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul,ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale. Amin