Îmi amintesc de tine, dragă pisicuță, când ai venit la noi în casă, pentru prima dată. Te-am îndrăgit din prima clipă. Ofereai afecțiune și mă iubeai cu tot sufletul tău. Din păcate, ai murit. Nu am reuşit să te salvez. De aceea urăsc să mai locuiesc în orașul, unde nu se poate salva un animal. Trebuia să locuiesc, măcar în Brașov unde MEDICUL VETERINAR, își dă tot interesul pentru salvarea animalelor. Te-am pierdut și mă simt mai singur ca niciodată. Nu găsesc dragostea și liniștea în oameni, așa cum am găsit în tine Pufi. Lângă tine, nu mă simțeam singur. Dar, din păcate ai murit prea repede. 

           De ce nu pot să am parte de ceea ce vreau? De ce am parte de oameni, de la care primesc doar ură? Aș vrea să locuiesc pe un tărâm departe de lume. Să uit că există oameni. Acum, trăiesc doar în trecut și într-o lume creată doar de mine și atât. Realitatea e prea neagră, ca un demon ce vrea să mă pună la pământ.  Nu mai putere să merg mai departe. Urăsc prezentul, unde tu nu ești. Iubesc trecutul, când te aveam lângă mine. Nu doar pe tine, ci și pe celelalte pisicuțe care au plecat departe mine. Nu te voi uita Pufi, niciodată. Pe când, anumite persoane le-am uitat... Am uitat că există undeva în lumea asta mare, oameni pe care-i cunosc.